Istorie

Satele comunei Boiu Mare sunt atestate documentar de aproape o jumatate de mileniu, iar traditiile populare le atribuie o vechime si mai mare.

Traditia populara spune ca satul Boiu Mare si-a avut obarsia in locul numit azi Satu Petrii (in nordul asezarii actuale). Initial erau 14 case si o mica biserica (pe locul numit si azi Dambu Bisericii). Locul era impadurit, iar casele s-au construit in poieni. Ulterior, locuitorii au defrisat imprejurimile creand terenuri pentru agricultura, si au populat actuala vatra a satului. Pe locul initial se mai pastreaza casele familiilor Chifor si Gabor.

Satul era atacat adeseori de tatari. In timpul acestor invazii oamenii se ascundeau intr-o pestera.

La inceput toti locuitorii satului erau tarani liberi. In timpul imparatesei Maria Tereza a Austriei o parte din teritoriul satului a fost donat unui nobil si o parte din tarani au fost transformati in iobagi. Iobagii erau obligati sa munceasca trei zile in fiecare saptamana pentru grof. Resedinta grofului se gasea pe locul numit azi Dealul Curtii.

Dupa revolutia din 1848 in Transilvania iobagia a fost desfiintata, iar loturile de pamant care au fost muncite de iobagi au ramas in proprietatea acestora. Restul mosiei groful a arendat-o unui evreu, iar ulterior cand a vrut s-o vanda locuitorii satului s-au imprumutat de la o banca si au cumparat-o. Dupa achitarea sumei pamantul a fost impartit proportional cu contributia fiecarui locuitor. Datoria la banca a fost stinsa abia prin 1916.

Intre cele doua razboaie mondiale au aparut diferentieri importante de avere intre tarani, totusi neexistand nici mari proprietari nici tarani lipsiti complet de pamant.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a infiintat o asociatie cooperatista apoi o Cooperativa Agricola de Productie (1963), care ulterior s-a unit cu cooperativele din celelalte sate ale comunei. Dupa revolutia din 1989 cooperativa s-a desfiintat iar pamantul a fost retrocedat locuitorilor.

Maximul populatiei in sat si in comuna s-a atins la sfarsitul anilor 1960. Din cauza plecarii tinerilor in mediul urban si a conditiilor economice, populatia a inceput sa scada. Aceasta tendinta s-a accentuat mult dupa Revolutia din 1989, cand s-a adaugat cauzelor existente deja o scadere pronuntata a natalitatii.

Desi unele legende populare ii plaseaza intemeierea pe la 1200, satul Romanesti a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1566, ca fiind o asezare intemeiata cu 11 ani inainte. Probabi numele satului vine de la numele Roman, al unei familii atestate in 1608 care a rapit satul de la fostul proprietar.

Satul facea parte din domeniul Cetatii Chioar, si a continuat sa depinda de aceasta cetate pana la desfiintarea ei in 1876. In cetate s-au ridicat la ranguri nobiliare multi romani (din cauza necesitatii de oameni cu obligatii militare), familii de mici nobili proprietari existand de-a lungul secolelor si in Romanesti.

Satul Romanesti a fost inca de la inceput locuit integral de romani. Maximul numarului de locuitori a fost inregistrat in anii 1930 (211 persoane). Populatia a scazut moderat pana in 1990 (cand era de 170 locuitori) si extrem de repede ulterior, ajungand la doar 91 de persoane in anul 2003. Faptul ca dintre acestia doar 16 sunt copii si tineri nu da mari sperante in privinta opririi declinului.

Prima atestare a satului Francenii Boiului dateaza tot de la 1566, iar numele ii vine de la numele intemeietorului Frank Petru. In 1582 satul a fost inglobat in domeniul Cetatii Chioar. Diverse familii nobiliare au avut in proprietate satul sau parti din el de-a lungul timpului.

Populatia a atins punctul maxim in anii 1910-1930 (peste 200 locuitori). Dupa 1989 scaderea a fost accentuata, ajungand in 2003 la doar 76 de oameni.