Dezvoltarea economica

Ocupatiile de baza ale locuitorilor comunei Boiu Mare sunt agricultura, cresterea animalelor si pomicultura. De asemenea acestia practica si variate ocupatii secundare, dintre care cele mai importante sunt: culesul din natura, vanatul si facutul horincii. Au traditie in comuna si anumite mestesuguri, determinate de resursele zonei.

Dovezi arheologice atesta ca agricultura a fost practicata in comuna inca de la intemeierea ei. In functie de configuratia reliefului si calitatea solului, terenul este impartit in pamant arabil, fanete, vii, livezi si paduri. Terenurile fertile au fost in continuu extinse prin taierea arbustilor si a unor paduri. Solurile sarace au obligat agricultorii sa fertilizeze terenurile cu ingrasaminte naturale si chimice si sa alterneze anual culturile. Culturile traditionale sunt: graul, porumbul, orzul, secara, cartoful, dovleacul, floarea soarelui, sfecla de zahar, sfecla furajera si lucerna.

Cresterea animalelor s-a dezvoltat in stransa legatura cu agricultura, animalele usurand muncile campului si transporturile. Terenurile cu fanete si pasuni au ocupat suprafete intinse in hotarele satului, dar s-au restrans treptat datorita sporirii suprafetelor destinate culturilor de cereale. In comuna predomina animalele mari: bovinele si cabalinele, deoarece ele asigura desfasurarea activitatilor productive de baza precum muncile agricole, transporturile si dobandirea produselor principale pentru hrana: carnea, laptele si produsele din lapte. La acestea se adauga si pieile folosite la confectionarea unor articole de imbracaminte. in ultimul timp s-a dezvoltat si cresterea animalelor mici: ovine, caprine, porcine, ca urmare a retrocedarii pamanturilor satenilor.

Datorita zonei deluroase cu clima blanda, pomicultura a cunoscut o mare dezvoltare din cele mai vechi timpuri. Cei mai raspanditi pomi fructiferi sunt: prunii, merii, perii, ciresii, visinii, gutuii si nucii. De regula, atat prunele, cat si merele recoltate se folosesc o parte pentru consum, iar o alta parte pentru obtinerea horincii (bautura alcoolica fiarta de doua ori). Zona este renumita si pentru obtinerea dulcetii de prune (magiun).

Regiunea in care este dispusa comuna ofera locuitorilor posibilitatea de a-si completa necesitatile de hrana prin culegerea unor ciuperci si a fructelor de padure (alune, coarne, mere padurete etc.) Localnicii recolteaza si diferite plante utile in practicarea medicinei populare, cum ar fi: macesul, floarea de tei, floarea de soc, ciubotica cucului, brusture, musetel, coada soricelului, cozi de cirese si visine etc.

Dispunerea comunei intr-o zona deluroasa, bogata in animale salbatice, a creat conditii pentru dezvoltarea vanatorii. Padurile si stufarisurile existente din abundenta ofera o mare varietate cinegetica: cerbi, ciute, caprioare, iepuri, mistrti, dihori, nevastuici, vulpi, ursi etc. Dintre pasari amintim porumbelul salbatic, prepelita si potarnichea.

Zona fiind foarte bogata in fructe, a determinat ca majoritatea satenilor sa se ocupe in mod secundar de facutul horincii. in acest scop localnicii, in numar foarte mare si-au procurat cazane de fiert horinca.

Mestesuguririle taranesti au aparut in comuna odata cu constituirea ei, impuse de cerintele vietii. Cele mai practicate mestesuguri in comuna au fost si sunt: tamplaria, fieraritul, zidaritul, torsul si tesutul.

Comuna fiind asezata intr-o zona bogata in masa lemnoasa, a avantajat dezvoltarea tamplariei usurand realizarea de constructii gospodaresti de toate tipurile. Principalele lucrari de tamplarie se rezumau la inceput la constructii de case, suri si alte anexe, iar mai tarziu s-au extins si la confectionarea de usi, ferestre, mese, scaune etc.

Datorita faptului ca in jurul comunei exista vai bogate in nisip si pietris si dealuri bogate in piatra, a aparut ca mestesug si zidaritul pentru construirea caselor si anexelor. La fel ca si tamplaria, zidaritul a aparut odata cu satul si s-a transmis din generatie in generatie.

Viata satului, cu nevoile lui specifice a impus de la inceput dezvoltarea fieraritului. In cadrul fierariei se executau urmatoarele lucrari: confectionarea de legaturi metalice pentru carute, confectionarea de potcoave pentru cai si vite, potcovirea animalelor, confectionarea de unelte agricole, ascutirea lor, sudarea prin forjare etc. De-a lungul anilor, acest mestesug si-a pierdut din importanta datorita reducerii numarului de animale si a inlocuirii mijloacelor agricole cu tractiune animala cu cele auto.

Putem afirma cu siguranta ca torsul si tesutul au aparut ca mestesuguri odata cu asezarea, ca activitati strict necesare vietii si impuse de nevoia fiecarui locuitor de a se imbraca si incalta atat pe timpul iernii cat si pe timpul verii. Acest mestesug traditional era practicat de toate femeile din comuna, inca din frageda copilarie.

Nevoile vietii au determinat localnicii sa-si confectioneze singuri diferite instalatii tehnice taranesti folosite pentru prelucrarea numitor produse (mori, horincii etc.). Existenta multora pana in prezent dovedeste nu numai harnicia, ci si inventivitatea taranilor de pe aceste meleaguri.