Istorie

Satele comunei Boiu Mare sunt atestate documentar de aproape o jumătate de mileniu, iar tradiţiile populare le atribuie o vechime şi mai mare.

Tradiţia populară spune că satul Boiu Mare şi-a avut obârşia în locul numit azi Satu Petrii (în nordul aşezării actuale). Iniţial erau 14 case şi o mică biserică (pe locul numit şi azi Dâmbu Bisericii). Locul era împădurit, iar casele s-au construit în poieni. Ulterior, locuitorii au defrişat împrejurimile creând terenuri pentru agricultură, şi au populat actuala vatră a satului. Pe locul iniţial se mai păstrează casele familiilor Chifor şi Gabor.

Satul era atacat adeseori de tătari. În timpul acestor invazii oamenii se ascundeau într-o peşteră.

La început toţi locuitorii satului erau ţărani liberi. În timpul împărătesei Maria Tereza a Austriei o parte din teritoriul satului a fost donat unui nobil şi o parte din ţărani au fost transformaţi în iobagi. Iobagii erau obligaţi să muncească trei zile în fiecare săptămână pentru grof. Reşedinţa grofului se găsea pe locul numit azi Dealul Curţii.

După revoluţia din 1848 în Transilvania iobăgia a fost desfiinţată, iar loturile de pământ care au fost muncite de iobagi au rămas în proprietatea acestora. Restul moşiei groful a arendat-o unui evreu, iar ulterior când a vrut s-o vândă locuitorii satului s-au împrumutat de la o bancă şi au cumparat-o. După achitarea sumei pământul a fost împărţit proporţional cu contribuţia fiecărui locuitor. Datoria la bancă a fost stinsă abia prin 1916.

Între cele două războaie mondiale au apărut diferenţieri importante de avere între ţărani, totuşi neexistând nici mari proprietari nici ţărani lipsiţi complet de pământ.

După cel de-al doilea război mondial s-a înfiinţat o asociaţie cooperatistă apoi o Cooperativă Agricolă de Producţie (1963), care ulterior s-a unit cu cooperativele din celelalte sate ale comunei. După revoluţia din 1989 cooperativa s-a desfiinţat iar pământul a fost retrocedat locuitorilor.

Maximul populaţiei în sat şi în comună s-a atins la sfârşitul anilor 1960. Din cauza plecării tinerilor în mediul urban şi a condiţiilor economice, populaţia a început să scadă. Această tendinţă s-a accentuat mult după Revoluţia din 1989, când s-a adăugat cauzelor existente deja o scădere pronunţată a natalităţii.

Deşi unele legende populare îi plasează întemeierea pe la 1200, satul Româneşti a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1566, ca fiind o aşezare întemeiată cu 11 ani înainte. Probabi numele satului vine de la numele Roman, al unei familii atestate în 1608 care a răpit satul de la fostul proprietar.

Satul făcea parte din domeniul Cetăţii Chioar, şi a continuat să depindă de această cetate până la desfiinţarea ei în 1876. În cetate s-au ridicat la ranguri nobiliare mulţi români (din cauza necesităţii de oameni cu obligaţii militare), familii de mici nobili proprietari existând de-a lungul secolelor şi în Româneşti.

Satul Româneşti a fost încă de la început locuit integral de români. Maximul numărului de locuitori a fost înregistrat în anii 1930 (211 persoane). Populaţia a scăzut moderat până în 1990 (când era de 170 locuitori) şi extrem de repede ulterior, ajungând la doar 91 de persoane în anul 2003. Faptul că dintre aceştia doar 16 sunt copii şi tineri nu dă mari speranţe în privinţa opririi declinului.

Prima atestare a satului Frâncenii Boiului datează tot de la 1566, iar numele îi vine de la numele întemeietorului Frank Petru. În 1582 satul a fost înglobat în domeniul Cetăţii Chioar. Diverse familii nobiliare au avut în proprietate satul sau părţi din el de-a lungul timpului.

Populaţia a atins punctul maxim în anii 1910-1930 (peste 200 locuitori). După 1989 scăderea a fost accentuată, ajungând în 2003 la doar 76 de oameni.